

20 Aprilie - Stațiunea Borsec, Fontana SPA & Balneo
FONTANA BORSEC – Tabără universitară la Borsec: explorăm natura care vindecă
Borsec devine gazdă unei experiențe educaționale speciale dedicate unui grup de aproximativ 100 de studenți, din cadrul Facultății de Bioinginerie Medicală, specializarea Balneofiziokinetoterapie, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iași.
Pe 20 aprilie, participanții vor descoperi direct, în teren, valoarea factorilor naturali de cură care au consacrat stațiunea Borsec în balneologia românească: izvoarele de apă minerală bicarbonatată, calcică și magneziană, aerul curat și tonic, mofeta și climatul stimulent, cu rol important în prevenție și refacere. Programul vizitei include prezentări ghidate în baza de tratament și contact direct cu specificul terapeutic al stațiunii, într-un cadru care îmbină educația, sănătatea și natura.
21 - Vizită Salina Târgu Ocna
Salina Târgu Ocna este o exploatare minieră a sării aflată în stațiunea balneoclimaterică Târgu Ocna din Județul Bacău, Moldova, România. Este a treia cea mai mare salină și una din cele mai vechi din România, ce aparține Societății Naționale a Sării „Salrom“ S.A. Societatea deține și cea mai mare bază de tratament din țară, amplasată în mina Trotuș la 240 m adâncime, ce oferă condiții pentru relaxare, mișcare și tratarea afecțiunilor respiratorii. În interior se află amenajat unul dintre puținele lăcașuri de cult din România construite în saline, cu hramul Sfintei Varvara. De asemenea, există și un muzeu al formării și exploatării sării.
21 - 24 Aprilie - Stațiunea Covasna, Turism Covasna S.A
Turism Covasna S.A – Tabără universitară la Covasna
Turism Covasna S.A. este una dintre principalele societăți de turism balnear din România, fiind singurul complex hotelier din Covasna, situat direct pe sursa de gaz mofetic și apă minerală, cu 3 mofete.
Unde știința întâlnește natura, se formează viitorii specialiști în balneologie.
Experiență practică reală în centrele de excelență ale balneologiei românești.
De la teorie la practică, în inima resurselor terapeutice naturale.
Tabăra de Balneologie 2026
Perioada de desfășurare:
20 Aprilie - 24 Aprilie 2026
Ziua 1: Borsec
Ziua 2: Salina Târgu Ocna
Ziua 3: Balvanyos, Sf. Ana
Ziua 4: Congres Covasna
Ziua 5: Covasna
Documente Tabara: