Eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri, 1918 - 2018

Congres desfășurat sub auspiciile academice ale Universităților de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca, "Carol Davila" din București și "Grigore T. Popa" din Iași

                                    Hotărârea nr. 728 din 14.11.2017         Adresa 2113 din 25.01.2018          Adresa 3108 din 9.02.2018                          

  



Intreaga echipa de organizare a Congresului adresează sincere mulțumiri tuturor celor peste 275 de participanți la eveniment! 

Suntem bucuroși să împărtășim emoția reușitei acestui eveniment cu fiecare participant, să constatăm interesul cu care au fost primite lucrările prezentate, să vedem că fiecare lucrare trimisă își atinge momentul de expunere, să observăm că împreună am reușit să generăm un eveniment etalon pentru viitorul recuperării, medicinii fizice și balneologiei, într-un cadru interdisciplinar, coeziv și armonios. Avem convingerea că tot împreună vom putea ca și anul următor să avem un eveniment la fel de reușit ca cel din 2018.

Creditare UEMS - Romanian Congress of Rehabilitation, Physical Medicine and Balneology with international participation - Cluj-Napoca and Turda, Romania, 22/05/2018-26/05/2018 has been accredited by the European Accreditation Council for Continuing Medical Education (EACCME®) for a maximum of 24 European CME credits (ECMEC®s). Each medical specialist should claim only those credits that he/she actually spent in the educational activity. 

ADRESA creditare

Creditare OBBCSSR

Ordinul Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor în Sistemul Sanitar din România (OBBCSSR) a creditat Congresul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, cu participare internațională cu 24 credite EMC pentru biologi, biochimiști și chimiști.

Creditare OAMGMAMR

Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, Filiala Cluj a creditat Congresul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie, cu participare internaționala, cu 15 puncte EMC


ADRESA creditare

Congresul este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Turda și Salina Turda S.A.



Primăria Municipiului Turda




Adresa cu privire la creditare a Colegiului Fizioterapeuților; LINK ADRESA
  Termenul pentru trimiterea rezumatelor a fost 21 Aprilie 2018.
Pentru lucrările prezentate în varianta POSTER, vă informăm că aceasta se va face în format electronic, sub forma de E-POSTER, dupa modelul următor: 

            E-   Poster docx template download

             E-poster PDF model

Lucrările POSTER pot fi trimise prin email (in intervalul  12 - 21 mai 2018) la adresa :  poster2018@bioclima.ro 

Prezentările ppt / pptx sau pdf ale lucrărilor orale pot fi transmise (in intervalul 12 - 21 mai 2018) prin email la adresa:  ppt2018@bioclima.ro 
Program General

Marți -  22 Mai 2018

 10,00 -16,00 - Înregistrare - Aula “Iuliu Hațieganu" Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu", Cluj-Napoca

 16,00 - 16,30 - Workshop satelit al industriei de profil - BTL - Andrei Tudor Ștefan - Soluții complete pentru Fizioterapie 

 17,00 -19,00 - Ceremonia de deschidere a Congresului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, Aula “Iuliu Hațieganu UMF

 19,00           Welcome Networking


Miercuri - 23 Mai 2018  Aula “Iuliu Hațieganu", Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu", Cluj-Napoca

  09,00 -11,00 -  Neurological and organic psycho-cognitive and/or communcational conditions pathology; Musculo-Skeletal Pathology; Mechatronic/ Robotic interventions in PRM

  11,00 -11,30 - Pauza de cafea / Coffee Break (simpozion satelit al industriei de profil)

       1100-1115 EVER Neuro Pharma GmbH Ș.L. Dr. Ioana Stănescu – Produs – „Rolul testului ARAT în evaluarea pacientului cu AVC ischemic”

       1115-1130 SECOM Neuro Optimizer –


  11,30 -13,30 - Neurological and organic psycho-cognitive and/or communcational conditions pathology

  13,30 -15,30 - Pauza de prânz / Lunch

  15,30 -17,30 - Neurological and organic psycho-cognitive and/or communcational conditions pathology and Geriatric Pathology

   20,00 Cina / Dinner *Hotel Belvedere din Cluj-Napoca


Joi - 24 Mai 2018  Aula “Iuliu Hațieganu", Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu", Cluj-Napoca

  09,00 -11,00 - Climatotherapy, Moffeta, Therapeutic Gases, Varia

  11,00 -11,30 - Pauza de cafea / Coffee Break (simpozion satelit al industriei de profil)

           1100-1110 Alfasigma – Asist. CDI Dr. I. Andone – “O calatorie pe calea durerii neuropate"

           1110-1120 SECOM – MSM

           1120-1130 Procardia 

  11,30 -13,30 - Peloids (muds) and therapeutic mineral waters

  13,30 -15,30 - Pauza de prânz / Lunch

  15,30 -17,30 - Healthy ageing, Balneoclimatology and Lifestyle / Varia

 17.30 - 18.30 Adunarea Generala Extraordinară a SRMFRB / Adunarea Generala Extraordinară ARB

  20,00 Cina / Dinner *Hotel Belvedere din Cluj-Napoca

  

Vineri - 25 Mai 2018  Aula “Iuliu Hațieganu", Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu", Cluj-Napoca

  09,00 -11,00 - Physical Therapy

  11,00 -11,30 - Pauza de cafea / Coffee Break (simpozion satelit al industriei de profil)

          1100-1115 Physiomed Autor – Produs – Titlul

1115-1130 Takeda – Actovegin – O sansa pentru o noua viața


  11,30 -13,30 - Cardiovascular Rehabilitation, Varia

  13,30 -15,30 - Pauza de prânz / Lunch

  15,30 -17,30 - Sesiune de POSTERE / POSTER Session

  17,30-18,30 - Adunarea Generala Extraordinară a SRMFRB (continuată sau reconvocată) 

  20,00  Gala Dinner *Hotel Belvedere din Cluj-Napoca


Sambata - 26 Mai 2018 —  Salina TURDA  / Sala de Consiliu a Primăriei Turda

  09,00 -11,00 -  Presentations Varia (Turda Town Hall)

  11,00 -11,30 - Coffee Break

  11,30 -13,30 - Education and Scientific Research in Balneology and Medical Recovery, Varia (Turda Town Hall)

  13,30 -15,30 - Pauza de prânz (Restaurant Sarea in Bucate – Salina Turda)  / Lunch

  15,30 -17,30 -  Speleoherapy – modern arguments (Turda Salt Mine)

  17,30 - 18,00 - Închiderea lucrărilor congresului, Concluzii / Closing Ceremony, Conclusion

  18,30  Cina / Dinner  *Hotel Potaissa din Turda


Dumincă - 27 Mai 2018  Plecarea participanților

Scientific Program

Tuesday - 22 May 

17 -19 – Oppening Ceremony of the Congress 

Aula “Iuliu Hațieganu", Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" Strada Gheorghe Marinescu 7, Cluj-Napoca


Wednesday- 23 May - Aula “Iuliu Hațieganu", Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu", Cluj-Napoca


09,00 -11,00 - Neurological and organic psycho-cognitiv and/or communcational conditions pathology; Musculo-Skeletal Pathology; Mechatronic/ Robotic interventions in PRM

Chairmen: Zeki Karagülle, Gelu ONOSE, Sibel DEMIRGIAN
    Authors
Title
Abstract link
Zeki KARAGÜLLE
(Keynote speaker) 



- 30 minutes


OUTPATIENT BALNEOLOGICAL TREATMENTS FOR MUSCULOSKELETAL DISEASES
A001
Andrada MIREA, Corina SPOREA, Liliana PADURE, Vlad CIOBANU and Gelu ONOSE (Keynote Speaker) 

- 30 minutes
MECHATRONIC/ ROBOTIC STATIONARY DEVICES FOR UPPER LIMB NEUROMOTOR DEFICITS’ REHABILITATION CURRENTLY USED IN CLINICAL SETTINGS
Mine KARAGÜLLE 

- 15 minutes
REAL-LIFE EFFECTIVENESS OF SPA THERAPY IN RHEUMATIC AND MUSCULOSKELETAL DISEASES: A RETROSPECTIVE STUDY OF 819 PATIENTS
Andreea IONITA, Doroteea TEOIBAS-SERBAN, Mihaela MANDU, Mihai BAILA, Cristian BADIU, Razvan-Laurentiu OPREA, Gelu ONOSE
- 12 minutes


METHODS AND RESULTS – THERAPEUTICAL REHABILITATIVE APPROACHES OF A PATIENT WITH A BEHAVIOUR AND PSYCHO-COGNITIVE STATUS (MINIMALLY RESPONSIVE STATE) AFTER A SEVERE TRAUMATIC BRAIN INJURY (TBI), IN A POLYTRAUMATIC CONTEXT - CASE REPORT
Simona CARNICIU

12 minutes

METABOLIC DISORDERS OF DIABETES AND OBESITY AND OSTEO-ARTRICULAR PATHOLOGY

Sibel DEMIRGIAN, Daniela PROFIR

12 minutes


STIFF-PERSON SYNDROME - CASE PRESENTATION
Q & A – 9 minutes
11,30 -13,30 - Neurological and organic psycho-cognitiv and/or communcational conditions pathology;
Chairmen: Dafin MureȘanu, Ioana andone, Cristina Octaviana Daia
    Authors
Title
Abstract link
Dafin Muresanu (Keynote Speaker)


30 minutes



 From neurobiology to evidence based medicine concepts in neurorehabilitation after stroke
A007
Adriana Anamaria NICOARĂ


15 minutes  


Osteoarticular manifestations in neurological diseases
Ioana Andone, Carmen Chipăruș, Magdalena Lăpădat, Ionut Colibâșeanu, Iulia Nohai, Liliana Onose, Aura Spînu, Gelu Onose







15 minutes    



A COMPLEX CASE OF NEURO-MUSCULAR REHABILITATION WITH FAVORABLE EVOLUTION IN A PATIENT WITH INCOMPLETE PARAPLEGIA POST THORACIC OSTEOMIELYTIS, SURGICALY TREATED, WITH MULTIPLE PULMONARY AND RENO-VESICAL DETERMINATIONS

Cristina Octaviana Daia, Diana Elena Nita, Andra Cristina Mihai, Nicoleta Chiriloi, Sabina Solcan, Gelu Onose

15 minutes    

SUCCESFUL REHABILITATION PROGRAM INCLUDING MULTIMODAL STRATEGIES – OF A PATIENT WITH SPASTIC TETRAPARESIS DUE TO ANOXIC ENCEPHALOPATHY

A010

Cristina Octaviana  DAIA, Sabina Solcan, Nicoleta Chiriloi, Andra  Cristina Mihai, Diana Elena Nita, Gelu Onose

15 minutes    

   COMPLEX NEURO-MUSCULAR FAVORABLE REHABILITATION PROGRAM OF A PATIENT WITH POLITRAUMA INCLUDING SPINAL CORD INJURY AND MULTIPLE BONE FRACTURESA011
Mihaela Maria TELCEAN, Anamaria-Rada BERESCHI-BENE , Cristina SIBEF

15 minutes    
Early intervention in ataxic dysarthria. Longitudinal case studyA012
Q & A – 15 minutes             
15,30 -17,30 - Neurological and organic psycho-cognitiv and/or communcational conditions pathology and Geriatric Pathology
Chairmen: Doroteea TEOIBAȘ-ȘERBAN, Octavian D OLARIU, Sinziana Calina SILISTEANU
    Authors
Title
Abstract link
Mihai Băilă, Mihaela Mandu, Raluca Petcu, Andreea Ioniță, Răzvan Oprea, Anca Chilaridis, Doroteea Teoibaș-Șerban,  Gelu Onose









   18 minutes 
 
COMPLEX REHABILITATION AND THERAPEUTIC CARE INVOLVING A POLYTRAUMATIZED PATIENT WITH TRAUMATIC BRAIN INJURY, CERVICAL SPINAL CORD INJURY AND MULTIPLE ASSOCIATED LESIONS - CASE REPORT




A013
Cristina Octaviana  Daia, Andra  Cristina  Mihai,  Diana Elena  Nita, Sabina  Solcan, Nicoleta Chiriloi, Gelu Onose   








  18 minutes 

COMPLEX THERAPEUTICAL REHABILITATION APPROACH IN THE CASE OF A POLYTRAUMA PATIENT WITH TRAUMATIC BRAIN AND SPINAL CORD INJURIES - CASE REPORT
Mihaela MANDU, Cristinel Dumitru BADIU, Doroteea TEOIBAS, Raluca PETCU, Anca CHIRALIDIS, Andreea IONITA, Mihai BAILA, Carmen CIOTEC, Razvan OPREA, Gelu ONOSE 
 











 18 minutes       

RECOVERY ASPECTS IN A CASE OF SIMPLE SPASTIC PARAPERESIS WITH A T11 NEUROLOGICAL LEVEL, ACUTE POSTISCHEMIA DUE TO A HEMORRHAGIC SHOCK THROUGH AN AORTO-SIGMOID FISTULA AND COMMUNICATIVE ANASTOMOTIC PSEUDOANEURYSM
Octavian D OLARIU, Filip ARDELEAN, Irina M CAPOTA, Ileana MATEI, Ionut CADAR, Alexandru V GEORGESCU

 18 minutes    
“SPAGHETTY WRIST”
A016
Adriana LUPU, Viorica LEFTER

 18 minutes    
EFFICIANCY  AND LIMITS OF THE RECOVERY TREATMENT IN THE LUMBAR-RADICULAR PAIN SYNDROME (LPRS) OF VARIUOUS AETIOLOGIES - CLINICAL STUDY  
A017
Sinziana Calina SILISTEANU, Andrei Emanuel SILISTEANU

 18 minutes    
Early intervention in ataxic dysarthria. Longitudinal case studyA018
Q & A – 18 minutes               

Thursday - 24 May - Aula “Iuliu Hațieganu", Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu", Cluj-Napoca


09,00 -11,00 - Climatotherapy, Moffeta, Therapeutic Gases, Varia

Chairmen: Gabriela DOGARU, Jacek ChojnowskiNatallia VERYHO
    Authors
Title
Abstract link
G. Gaman


 16 minutes  
A METHOD FOR IDENTIFYING SUITABLE AREAS IN CLIMATOTHERAPY IN ORDER TO DIVERSIFY THE HEALTH TOURISM OFFER INSIDE OF MONTPESA TOURISM DEVELOPMENT ASSOCIATION. CASE STUDY: MOINEŞTI MUNICIPALITY








A019
Andreea-Sabina SCRIPCĂ, Adina-Eliza CROITORU, Marieta MOTRICALĂ, Gabriela DOGARU





16 minutes  



THE INFLUENCE OF WEATHER CONDITIONS ON PERSONS WITH RHEUMATIC DISEASES
Natallia Veryho, Irena Ponikowska, Jacek Chojnowski, Katarzyna Szot







16 minutes 
 


Results of treatment of patients with arterial ulcers using ozone therapy in thermal center conditions 
Jacek Chojnowski, Irena Ponikowska, Natallia Veryho, Katarzyna Szot

16 minutes  

Results of treatment of patients with diabetic foot ulcers using ozone therapy in thermal center conditions

A022
Remus Relu GLOGOJEANU

16 minutes

OZONE THERAPY: WHY NOT?

A023

Katarzyna Szot, Krzysztof Góralczyk, Małgorzata Michalska, Natallia Veryho, Jacek Chojnowski, Irena Ponikowska, Danuta Rość

16 minutes  

The impact on humus water on parameters of endothelial dysfunction in hyperglycemic conditions
A024
Mihaela SUCEVEANU, Paul SUCEVEANU

16 minutes  
MOFETTES: CAPRICE OR UNESCO PATRIMONY?
A025
Q & A – 8 minutes             

 11,30 -13,30 - Peloids (muds) and therapeutic mineral waters    

 Chairmen: Irena Ponikowska, Ana Maria BUMBEA, Liliana- Elena STANCIU
    Authors
Title
Abstract link
Ana Maria BUMBEA, Rodica TRAISTARU, Otilia ROGOVEANU, Elvira PAUN, Madalina BORCAN  






16 minutes  

DEGENERATIVE SPINE CONDITION AND OSTEOARTHRITIS TO THE ELDERLY PATIENT WITH CARDIAC DISEASE -REPORT 
A026
Irena Ponikowska, Teresa Latour, Natallia Veryho    






16 minutes    

PROPOSAL FOR MODIFICATION OF THE INTERNATIONAL CLASSIFICATION OF HEALING MINERAL WATER

Gabriela DOGARU,  Marieta MOTRICALĂ, Vasile RUS,  Constantin CRĂCIUN, Toader SEPTIMIU, Cristi  BERCE








16 minutes    

STRUCTURAL AND ULTRASTRUCTURAL CHANGES IN EXPERIMENTALLY INDUCED ALCOHOLIC LIVER INJURY AFTER CONSUMPTION OF CARBONATED MINERAL WATER FROM BAILE TUSNAD 

   

Ionela PETER, Gabriela DOGARU

16 minutes    

THE ROLE AND THERAPEUTIC EFFECTS OF MINERAL WATERS IN THE TREATMENT OF GONARTHROSIS – A SYSTEMATIC REVIEW    
A029
Boroka-Panna GASPAR, Gabriela DOGARU

16 minutes    
IRON METALLOBIOLOGY AND BALNEOLOGY, IMPLICATIONS IN TYPE 2 DIABETES    
A030

Liliana- Elena STANCIU, Marius-Sorin CHIRIAC, Sterian APOSTOL, Elena-Valentina IONESCU 

16 minutes    

TECHIRGHIOL SAPROPELIC MUD – FOUNTAIN OF YOUTH     A031
Eugenia Dumitrescu, Carmen Enescu

16 minutes    

THE TREATMENT OF PAIN IN DEGENERATIVE JOINT DISEASES WITH THE HELP OF SULFUROUS THERMAL MINERAL WATER IMMERSION

A032
Q & A – 8 minutes

 15,30 -17,30 - Healthy ageing, Balneoclimatology and Lifestyle / Varia

Chairmen: Mariana VARODI, Ileana FILIPESCU, Remus Relu GLOGOJEANU
    Authors
Title
Abstract link
Remus Relu GLOGOJEANU


16 minutes  
 
THE OSTEOPOROSIS IN THE AERONAUTICAL PERSONNEL: MYTH OR REALITY?A033
Mihaela DUTESCU,  Petre RACOVITA

16 minutes   
GEOAGIU BAI RESORT - OUR EXPERIENCE OF  MEDICAL REHABILITATION TREATMENT   A034
Doroteea Teoibas-Serban, Mihaela Mandu, Mihai Baila, Andreea Ionita, Simona Isabelle Stoica, Cristian Badiu, Ioana Andone, Gelu Onose

16 minutes   
A COMPLEX NEURO-LOCOMOTOR REHABILITATION CASE OF A PATIENT WITH POLITRAUMA ASSOCIATED WITH MULTIPLE COMPLICATIONS/SEQUELAE - CASE REPORT
A035
Mariana VARODI, Gabriela DOGARU

16 minutes   
EFFICACY OF NATURAL THERAPEUTIC FACTORS FROM OCNA SIBIULUI SPA RESORT IN GONARTHROSIS   A036
Cristina Petrescu

16 minutes   
EFFICACY OF NATURAL THERAPEUTIC FACTORS FROM BAILE GOVORA IN BRONCHIAL ASTHMAA037
Aurelian ANGHELESCU, Cristina CÎMPEANU, Alina Oana BĂJENARU, Ionut Octavian FRECEA, Anca Sanda MIHĂESCU, Gelu  ONOSE

16 minutes   
C7 AIS-C TETRAPLEGIA AFTER CERVICO-TORACIC ACUTE EPIDURAL SPINAL HEMATOMA: CLINICAL AND  PHYSIOPATHOLOGICAL  PARTICULARITIES - CASE PRESENTATION AND LITERATURE REVUE   A038
Ileana FILIPESCU, Maria BADARANZA, Simona REDNIC

16 minutes   
PAIN LOCALIZED AT HANDS: FREQUENT AND RARE CAUSESA039
Q & A – 8 minutes        

Friday - 25 May Aula “Iuliu Hațieganu", Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu", Cluj-Napoca


09,00 -11,00 - Physical Therapy

Chairmen: Liviu LAZĂR, Mariana ROTARIU, Ilie ONU
    Authors
Title
Abstract link
Ilie ONU    



16 minutes  

Increasing the effectiveness of treatment of knee osteoarthritis by combining physiotherapy with glucosamine and chondroitin sulfate  

A040
Constantin Florin Dragan, Liliana Padure, Gelu Onose



16 minutes 
 




Advanced specific objectifications regarding relationship between scoliotic main curb* angulation and maxim pressure exerted by the foot during gait phases, in children and adolescents without primary podal pathology 
Liviu Lazăr, Felicia Cioară, Carmen Nistor Cseppento, Fl. Marcu



16 minutes    


ANTRENAMENTUL FIZIC LA GRUPE POPULAȚIONALE SPECIALE  

  

Mihaela-Iustina Avram, Cătălin Ionițe, Mariana Rotariu    

16 minutes  

The role of physio-kinesiotherapy in the management of diabetes mellitus    
A043
Daniel OLTEAN-DAN, Gabriela DOGARU, Dragos APOSTU, Alexandru MESTER, Mihai-Gheorghe PAIUSAN, Cristian Paul DAN, Cristian BERCE, Marina-Mihaela JIANU, Alina TOADER, Catalin-Ovidiu POPA, Horea BENEA, Gheorghe TOMOAIA 

16 minutes 
   
Enhancement of Bone Consolidation Using Pulsed Electromagnetic Short-Waves: Experimental Study on Murine Models    
A044
Sinziana Calina SILISTEANU, Andrei Emanuel SILISTEANU

16 minutes  

THE EFFICIENCY OF THE COMPLEX RECOVERY TREATMENT UPON THE FUNCTIONAL STATUS OF THE PATIENTS DIAGNOSED WITH COXARTHROSIS.A045
Mariana Rotariu, Andrei-Cătălin Ionițe, Marius Turnea, Avram Iustina      

16 minutes  
THE USE OF ELASTIC BANDS IN THE RECOVERY OF LOWER LUMBAR DISCOPATHY       A046
Q & A – 8 minutes   

 11,30 -13,30 - Cardiovascular Rehabilitation, Varia

Chairmen: Mihaela SUCEVEANU, Anisoara CIMIL, Simona POP
    Authors
Title
Abstract link
Dana Marieta FODOR, Marius FODOR, Lăcrămioara  PERJU-DUMBRAVA










 16 minutes 
  

CIRCADIAN VARIATION OF STROKE ONSET




A047
Mihaela SUCEVEANU, Paul SUCEVEANU

16 minutes   
THE EVOLUTION OF THE CARDIOVASCULAR PROFILE IN PATIENTS HOSPITALIZED IN THE COVASNA CARDIOVASCULAR REHABILITATION HOSPITAL DURING A SINGLE ADMISSION PERIOD       
A048
Doina Maria Moldovan, Gabriela Dogaru

16 minutes   
Platelet Rich Plasma in treatment of Hand and Wrist Osteoarthritis
A049
Stoica Simona-Isabelle, Carmen Chipăruș, Magdalena Lapadat, Dumitrascu Andreea, Nohai Iulia-Maria, Gelu Onose

16 minutes   
CLinical-therapeutic and recuperators complex aspects in a chronic ethanol-consuming patient with incomplete AIS / Frankel D tetraplegia after cervical SCI  on the background of ankylosing spondylitis, with C6 transosus fracture operated (by mixed osteosynthesis) and immobilized in the halo-west by falling from its own level and the posterior cerebral artery ischemic stroke (possibly by vertebral artery dissection)
A050
Anisoara CIMIL

16 minutes   
Management of the Rehabilitation at Patients with Large Joints Degeneration Disease
A051
Mihaela DUTESCU, Adina TRAILA, Margit SERBAN, Adriana DIACONU, Emilia URSU, Dorina MIU, Ioana MALITA,  Bianca CIRESAN

16 minutes   
THE EFFICIENCY OF MEDICAL REHABILITATION TREATMENT IN PATIENTS WITH HEMOPHILIA - THE EXPERIENCE OF "CRISTIAN SERBAN" BUZIAS CENTER
A052
Dorin-Gheorghe TRIFF, Simona POP

16 minutes   
OSTEOMUSCULOARTICULAR PROFESSIONAL DISEASES AND PROFESSIONAL-LINKED DISEASES. CONCEPT, PROFESSIONAL MORBIDITY IN MARAMURES COUNTY AND IMPLICATIONS FOR MEDICAL REHABILITATION SERVICES OF THESE DISEASES
A053
Q & A – 8 minutes 

 15,30 -17,30 - POSTER SESSION    (3 minutes presentation, 1 minute Q and A) Time for poster evaluation: 28 minutes

    Authors
Title
Abstract link
Dan  TRAMBIŢAŞ    


THE THERAPEUTIC VALUE OF BAZNA NATURAL FACTORSP001
Ioana Stanescu, Gabriela Dogaru, Rita Kallo


INTENSIVE OCCUPATIONAL THERAPY PRODUCES  A  FASTER IMPROVMENT IN UPPER LIMB MOTOR FUNCTION OF PATIENTS WITH SUBACUTE ISCHEMIC STROKE       P002
Micu MC & Fodor D, Șerban O, Dogaru Gabriela


VISCOSUPPLEMENTATION IN PATIENTS WITH KNEE OA AND CHRONIC ANTICOAGULANT THERAPIES- SECURITY PROFILE       P003
Radu Mihai Avram, Liliana Padure


RESEARCHES REGARDING MODERN REHABILITATION APPROACHES IN TRAUMATIC BRAIN INJURY TREATMENT FOR BALANCE DISTURBANCES THROUGH THE SENSITIVE SYSTEM INTERVENTION, IN CHILDREN AD ADOLESCENTSP004
Irina ALBADI, Camelia CIOBOTARU, Andreea-Alexandra LUPU, Cristiana LIBU, Gelu ONOSE

PROGRESSIVE TETRAPARESIS WITH LATE ONSET, LUMBAR RELAPSING SCIATICA, CERVICAL AND LUMBAR SPINAL STENOSES, ASSOCIATED IN ADULTHOOD WITH VERTIGO AND ATAXIC PHENOMENA, DIAGNOSED WITH ARNOLD CHIARI MALFORMATION IN PRESENERESCENCE – COMPLEX CASE   

P005
Gabriela DOGARU, Andreea-Sabina SCRIPCĂ, Adina-Eliza CROITORU, Marieta MOTRICALĂ, Adriana BULBOACĂ, Ioana STĂNESCU

A CLINICAL STUDY REGARDING THE IMPROVEMENT OF SYMPTOMS AND THE TIME EFFICACY OF TREATMENTS PERFOMED IN BĂILE TUŞNAD BALNEOCLIMATIC RESORT       P006

Sterian APOSTOL, Marius- Sorin CHIRIAC, Elena- Valentina IONESCU, Liliana- Elena STANCIU

IMPINGEMENT FEMURO- ACETABULAR PRIN “OS ACETABULI”

P007
Nohai Iulia-Maria, Dumitrascu Andreea, Stoica Simona Isabelle, Carmen Cihpăruș, Magdalena Lapadat, Ioana Andone, Gelu Onose   

Clinical particularities and favorable neuroreabilitation of a patient with a rare neoplasm (sweat glands ADK) operated, multiple vertebral metastases at 2 years after intervention, surgical and radiotherapy treatedP008

Gabriela VOICU, Adina CIUCU, Tabita Lungu


DIFFICULT PHYSICAL REHABILITATION IN A PATIENT WITH DISC HERNIATIONS AND MULTIPLE COMORBIDITIES       P009
Dumitrascu Andreea, Nohai Iulia-Maria, Stoica Simona Isabelle, Carmen Cihpăruș, Magdalena Lapadat, Ioana Andone, Gelu Onose  

Psycho-cognitive syndrome, blindness and tetraplegia after severe traumatic brain injury in polytraumatic context (road accident) with favorable recovery of cognitive and motor deficits       P010
Dorin-Gheorghe TRIFF

CORRELATIONS OF JOINT BALANCE WITH THE PERCEPTION OF HEALTH, ANXIETY AND DEPRESSION IN PATIENTS HOSPITALIZED IN THE OCCUPATIONAL DISEASES DEPARTMENT       P011
Marius Sorin Chiriac, Liliana-Elena Stanciu, Elena-Valentina Ionescu

THE EVOLUTION OF KNEE OSTEOARTHRITIS UNDER COMPLEX RECOVERY TREATMENT ASSOCIATED WITH BALNEAL THERAPY AND JOINT INFILTRATIONS   
P012
Dorin-Gheorghe TRIFF, Simona POP

post-accident work ability tHROUGH THE LENSES OF MEDICAL RECOVERY. THE CASE OF A PUBLIC OFFICER FROM THE SANITARY INSPECTION       P013
Călin CORCIOVĂ, Daniela MATEI, Cătălina LUCA, Andrei GHEORGHIŢĂ

A BIOMEDICAL SYSTEM FOR ON-LINE MEASUREMENTS OF GAIT PARAMETER       P014
Adina CIUCU, Gabriela VOICU, Tabita LUNGU, Gabriela UDREA

IS MEDICAL THERAPY ENOUGH IN ANKILOSING SPONDYLITIS?       P015
 Stoica Simona-Isabelle, Carmen Chipăruș, Magdalena Lapadat, Nohai Iulia-Maria, Dumitrascu Andreea,  Gelu Onose

 Clinical and recuperators features in a patient with multiple vascular disorders: coronary, cerebral and arterial lower limbs – with middle third right leg amputation and left I MTT, with 6 coronary stents, chronic atrial fibrillation and congestive heart failureP016

Andrada MIREA,  Geta PETRE, Liliana PADURE  


Evaluation and occupational therapy approach in children with upper limb deficitsP017
M. Übner, V.-R. Tuulik, S. Saarik, V. Tuulik, T. Vare, E. Makienko

THE EFFECT OF LOCAL THERMONEUTRAL MUD AND PEAT APPLICATION ON THE SKIN HYDRATION MEASURED IN THE FOREARMS REGION WITH THE CORNEOMETER

P018
Doinița OPREA, Elena-Valentina IONESCU, Camelia CIOBOTARU, Mihaela MINEA, Georgiana BRÂNZĂ, Madalina Gabriela ILIESCU MANAGEMENT OF EXTRA-ARTICULAR MANIFESTATIONS IN SPONDYLOARTHRITISP019

Astăluş Daria,  Liviu Lazăr  

Rehabilitation in haemophilia       P020
Ana Maria BUMBEA, Otilia ROGOVEANU, Rodica TRAISTARU, Elvira PAUN, Madalina BORCAN, Laura PAUN, Carmen ALBU, Florin TRIFAN, Roxana Dumitrascu, Bogdan Stefan BUMBEA, Georgeta RADOI

LATERAL SCLEROSIS AMYOTROPHYC SYNDROME IN A TETRAPARESIS PATIENT WITH CERVICAL SPINAL STENOSIS

P021
Madalina BORCAN, Ana Maria BUMBEA, Otilia ROGOVEANU, Rodica TRAISTARU, Elvira PAUN, Laura PAUN, Carmen ALBU, Bogdan Stefan BUMBEA, Georgeta RADOITHE ROLE OF PERIFERIC MAGNETIC STIMULATION IN RECOVERY OF UPPER LIMB SPASTICITY IN POST-STROKE PATIENTS       P022
Mihaela MINEA,  Doinita OPREASTATISTIC ANALYSIS OF THE PATHOLOGY IN THE PATIENTS HOSPITALISED DURING 2017 IN THE BALNEAR AND REHABILITATION SANATORIUM OF TECHIRGHIOLP023

Saturday - 26 May - TURDA Saly Mine / The Council Hall of the Turda City Hall


09,00 -11,00 - Presentations Varia (Turda Town Hall)

Chairmen: Mihaiela CHICU, Doina Maria MOLDOVAN, Irina Raluca PETCU
    Authors
Title
Abstract link
Moldovan Doina Maria 
   

16 minutes  
Arthroscopic versus open surgery and therapeutic options of Kienböck Disease­A054
Marius Turnea, Mariana Rotariu, Andrei-Cătălin Ionițe, Arotaritei Dragos, Mihai Ilea

16 minutes  
The correlation between the walk and the plantar pressure in pubis osteitis       A055
Irina Raluca  PETCU, Mihaela MANDU, Nicoleta CHIRILOI, Anca CHIRALIDIS, Mihai BAILA, Doroteea TEOIBAS-SERBAN, Simona Izabelle STOICA, Gelu  ONOSE

16 minutes  
COMPLEX INTEGRATIVE ETIOLOGICAL (POSSIBLY ENCEPHALOMYELITIS) , CLINICAL, PARACLINIC AND THERAPEUTIC  ASPECTS  IN  A PATIENT WITH  QUITE LIGHT SPASTIC PARAPARESIS AND SENSITIVITY DISORDERS, OLD , OBJECTED BY  MEDULLAR MITIGATION  AT  VERTEBRAL LEVEL  T5-T7 -CASE REPORT       A056
Mihaiela CHICU, Eugen BITERE, Cezar ARCHIP COPACIANU

16 minutes  
PATHOPHYSIOLOGY AND THE GENETIC BASIS OF PAIN

A057
Mihaiela CHICU, Eugen BITERE

16 minutes  

CORRELATIONS BETWEEN THE LEVELS OF RADIOLOGICAL SCORES AND  THE CLINICAL, HEMATOLOGICAL AND BONE DENSITOMETRY PARAMETERS IN RHEUMATOID ARTHRITIS

A058

Andrei-Cătălin IONIȚE, Mariana ROTARIU, Marius TURNEA

16 minutes  
STATISTICAL STUDY IN THE RECOVERY OF OSTEITIS PUBIS IN FOOTBALL PLAYERS       A059
María G. SOUTO FIGUEROA, Antonio FREIRE MAGARIÑOS

16 minutes  
EFFECTIVENESS OF MINEROMEDICINAL WATERS OF TINTEIRO SOURCE IN BUCO-DENTAL CRENOTHERAPY, OURENSE (SPAIN)A060
Q & A – 8 minutes             
11,30 -13,30 - Education and Scientific Research in Balneology and Medical Recovery, Varia (Turda Town Hall)
Chairmen: Carmen FIRAN, Dan BLENDEA, Renata CZEGO
    Authors
Title
Abstract link
Mihail HOTETEU, Constantin MUNTEANU Elena Valentina IONESCU Roxana Elena ALMĂȘAN    












18 minutes  

Chemical characterization of Techirghiol therapeutic mud




A061

Mihaiela CHICUEugen BITERE   

18 minutes  
   
ANATOMOPATHOLGICAL ASPECTS IN EXEPRIMENTALY INDUCED CHROINC  ARTHRITIS       A062

Renata CZEGOMonica COPOTOIU  

18 minutes  
 
Is it Out of Bed Mobilization an Item to be Considered in The Intensive Care Units – A Meta-Analysis       A063

Cristina Daia, Nicoleta Chiriloi, Andra  Cristina  Mihai,  Diana Elena  Nita, Sabina  Solcan, Gelu Onose

18 minutes  
      
EXTENSIVE THERAPEUTIC RECOVERY APPROACHES ON A POLITRAUMA PATIENT WITH  COGNITIVE IMPAIRMENT, APHASIA AND SPASTIC TETRAPARESIS AFTER TRAUMATIC BRAIN INJURYA064
Moldovan Doina Maria, Dogaru Gabriela, Sturza Veronica 
  
18 minutes  
     
Platelet Rich Plasma for the treatment of Radial and Median Nerve Injury       A065

Carmen FIRANDan BLENDEA, Gelu ONOSE

18 minutes  
COMPLEX STATUS IN AN OLD  FEMALE  PATIENT  WITH  CEMENT  BIPOLAR  ENDOPROSTHESIS  HIP’S  ARTHROPLASTY  FOR  OSTEOPOROTIC  FRACTURE  ASSOCIATED  WITH  OMOLATERAL  SCIATIC  NERVE  SEVERE  PARESIS, LOWER  LIMBS  CHRONIC VENOUS  INSUFFIENCY  COMPLICATED  WITH  DEEP  VEIN  THROMBOSIS AND  RESPECTIVELY, BILATERAL  FLU BRONCHOPNEUMONIA – CASE REPORT   A066
Q & A – 12 minutes  
15,30 -17,30 - Speleoherapy – modern arguments (Turda Salt Mine)
Chairmen: Ibrahim DEMIRTAS, Constantin MUNTEANU, Simona BACIU
    Authors
Title
Abstract link
Ibrahim DEMIRTAS, Senayi DONMEZ, Ahmet Emre TEKELI, Erhan OZTURK






15 minutes 
 

ON MEASUREMENTS IN VARIOUS CAVES AND OPTIMIZATION OF THERAPEUTIC PARAMETERS

A067

Daniela POP, Gabriela DOGARU   

15 minutes

EFFICACY OF BALNEOTHERAPY IN BRONCHIAL ASTHMA  – A SYSTEMATIC REVIEW –   A068

Mihail HOTETEU, Constantin MUNTEANU

15 minutes  

Saline aerosol influence on biochemical parameters in laboratory animals and human subjectsA069
Constantin MUNTEANU, Mihail HOTETEU

15 minutes     
Balneo-Speleotherapy Perspectives  
A070
Simona BACIU, Ovidiu MERA, Cătălina PODAR

45 minutes  
Speleotherapy CASE PRESENTATION – TURDA SALt mine   A071
Q & A – 15 minutes  

Lista persoanelor înscrise la Congres

Lista se actualizează săptămânal

  • Prof. Dr. Zeki Karagulle -  Istanbul University, Turkey    
  • Prof. Dr. Mine Karagulle - Istanbul University, Turkey
  • Prof. Dr. Dafin Mureșanu - UMF "Iuliu Hatieganu" Cluj-Napoca 
  • Prof. Dr. Irena Ponikovska, Președinte de onoare al Societății Poloneze de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, Polonia
  • Dr. Jacek Chojnowski, Nicolaus Copernicus University Department of Balneology and Physical Medicine, Torun, Poland

  • Blendea Dan, Medic primar, Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov, București
  • Iordache Liviu, Medic primar, Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov, București
  • Dorin Gheorghe Triff, Baia Mare
  • Peter Ionela , Medic Rezident, Cluj-Napoca
  • Prof. Dr. Gelu Onose, Medic primar, UMF Carol Davila, Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar - Arseni, București
  • Dr. Onose Valentina Liliana,  Medic Primar Medicina Muncii, SC Metrorex SA, București
  • Prof. Dr. Victor Lorin Purcărea, Universitatea de Medicină Și Farmacie Carol Davila, București
  • Ionescu Elena Valentina, Medic primar, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol
  • Daniela Profir, Medic primar, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol
  • Stanciu Liliana-Elena, Medic primar, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol
  • Demirgian Sibel, Medic primar, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol
  • Livanov Alina, Biolog principal, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol
  • Oprea Doinița, Medic primar, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol
  • Almășan Roxana Elena, Manager, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol
  • Stănescu Ioana, Medic primar, Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu", Spitalul Clinic de Recuperare, Cluj-Napoca
  • Dogaru Gabriela, Medic primar Sef Lucrări, Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu", Spitalul Clini de Recuperare, Cluj-Napoca
  • Pop Daniela, Medic rezident, Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu", Spitalul Clinic de Recuperare, Cluj-Napoca
  • Moldovan Kristina, Medic Rezident, Universitatea de Medicina și Farmacie "Iuliu Hațieganu", Spitalul Clinic de Recuperare, Cluj-Napoca
  • Coman Mirela,
  • Insoțitor, Mirela Coman 
  • Pop Cornelia, Medic de Familie, CMI POP CORNELIA,
  • Lupu Adriana, Medic primar Medicină de Familie, CL. LAUNER-MED
  • Insoțitor, Dr. Adriana Lupu
  • Popa Mirela - Adina, Medic rezident, Spitalul Clinic de Recuperare, Cluj-Napoca,
  • Alexandrescu Andreea - Raluca, Medic rezident, Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, București
  • Grad Alexandra, Medic rezident, UMF Iuliu Hațieganu, Spitalul Clinic de Recuperare, Cluj-Napoca
  • Munteanu Constantin, CS III, Biolog Sp., Dr. Biologie, ARB, Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar - Arseni, București
  • Chicu Mihaiela, Medic primar, Șef Lucrări, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Spiridon, Iași
  • Dorina Duma, Medic Primar, Direcția de Sanatate Publică, Cluj-Napoca
  • Bulzan Iulia-Silvia, Medic rezident, Spitalul Clinic de Recuperare,Cluj-Napoca
  • Mandu Mihaela, Medic rezident, Spitalul Clinic de Urgența Bagdasar-Arseni, București
  • Stavrica Alexandru, Medic rezident, Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, București
  • Motreanu Gabriel Dorin, Medic primar, MG Medical SRL
  • Tudose Veronica, Medic rezident, Spitalul Clinic de Urgența Bagdasar-Arseni, București
  • Sporici Alexandra Madalina, Medic rezident, Spitalul Clinic de Urgența Bagdasar-Arseni, București
  • Gaman George, Director Executiv, Asociația pentru Dezvoltarea Turismului MONTPESA
  • Palaloaga Gheorghe, Medic primar recuperare și balneolog, SC BIOSPALAGHIA SRL
  • Szabo Francisca, Medic rezident, Spitalul Clinic de Recuperare, Cluj-Napoca
  • Stanel Victor, Spitalul Universitar de Urgența Elias
  • Paven Diana-Elena, Medic rezident, Spitalul Clinic de Recuperare, Cluj-Napoca
  • Tincu Ruxandra, Medic rezident, Spitalul CLinic de Recuperare, Cluj-Napoca
  • Bendea Eliza-Mirela, Medic rezident, Institutul Inimii Nicolae Stancioiu, Cluj-Napoca
  • Băjenaru Alina Oana, Medic rezident, Spitalul CLinic de Urgență Bagdasar-Arseni, București
  • Sime Beatrice, Medic rezident, Spitalul Clinic de Recuperare, CLuj-Napoca
  • Pop Bianca, Medic rezident, Spitalul Clinic de Recuperare, Cluj-Napoca
  • Lascu Camelia Florentina, Medic rezident, Spitalul Clinic de Recuperare Medicală, Băile Felix
  • Pop Cristina, Medic rezident, Spitalul Clinic de Recuperare Medicală, Băile Felix
  • Relenschi Andreea, Medic rezident, Spitalul Clinic de Recuperare, Cluj-Napoca
  • Monika Ubner, Tallinn University, Haapsalu College, Estonia
  • Moldovan Iulia, Medic rezident, Spitalul Clinic de Recuperare, Cluj-Napoca
  • Voinescu Andrada Nicoleta, Medic rezident, Spitalul Clinic de Recuperare, Băile Felix
  • Oanea Mihaela Andreea, Medic rezident reabilitare medicala și balneologie, Spitalul Clinic de Recuperare, Cluj-Napoca
  • Cioara Felicia, Medic primar RMFB, Spitalul Clinic de Recuperare Medicală, Băile Felix
  • Fatu Ana-Maria, Medic rezident, Spitalul Clinic de Urgență pentru copii Sf. Ioan, Galați
  • Urechr Ioana, Medic primar, SCM ORSF MED
  • Dumitrașcu Andreea, Medic rezident, Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, București
  • Ioniță Andreea, Medic rezident, Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, București
  • Rus Alina Nicoleta, Medic rezident, Spitalul Clinic de Recuperare Medicală, Băile Felix
  • Vasile Florica, Medic rezident, Spitalul Orășenesc Stei, Jud. Bihor
  • Dragomir Adina, Medic primar RMFB, Spitalul de Boli Cronice Sf. Luca
  • Nohai Iulia-Maria, Medic rezident, Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, București
  • Daia Cristina, Șef Lucrări, Dr. Medic primar, Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, București
  • Dinu Nicoleta, Asistent medical principal,  Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, București
  • Mihăiescu Anca-Sanda, Prof. C.F.M.,  Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, București
  • Oprea Simona, Medic primar, SC KINESIOMED SRL
  • Mihai Andra Cristina, Medic rezident,  Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, București
  • Nita Diana Elena, Medic rezident,  Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, București
  • Solcan Sabina Alexandra, Medic rezident,  Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, București
  • Cîmpeanu Cristina, Medic rezident,  Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, București
  • Petcu Irina Raluca, Medic rezident,  Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, București
  • Indrie Ada Ioana, Medic rezident,  Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, București
  • Cimil Anișoara, Medic recuperator, doctoranda UUniversitatea de Stat  de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu, Chișinău, Republica Moldova
  • Morar Ovidiu-Vasile, Student
  • Vasiliu Florina, Student, Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu, Cluj-Napoca
  • Prof. Dr. Liviu Lazar, Medic primar, Spitalul Clinic de Recuperare Medicală, Băile Felix
  • Nistor Adela - Raluca, Medic rezident, Spitalul Clinic de Recuperare, Cluj-Napoca
  • Mătea Aurelian Iulian, Student,  Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu, Cluj-Napoca
  • Souto Figueroa Maria Generosa, Dr. Chemical Science, Spain
  • Frecea Ionuț-Octavian, Medic rezident,  Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, București
  • Veryho Natallia, 
    Nicolaus Copernicus University Department of Balneology and Physical Medicine, Torun, Poland
  • Mirea Andrada, Medic, Sef Lucrări, Centrul Național Clinic de Recuperare Neuropsihomotorie Copii Dr. Nicolae Robănescu, București
  • Coulom Martin, Medic rezident, Spitalul Clinic de Recuperare Medicală, Băile Felix
  • Miresan Mihai Bogdan, Student, Universitatea de Medicina și Farmacie Iuliu Hațieganu, Cluj-Napoca
  • Adi Oana Andreea, Medic rezident, Spitalul Clinic de Recuperare, Cluj-Napoca
  • Stefănescu Cristina, Medic primar Recuperare medicală și balneologie, Borsa, Maramureș
  • Tamas Alexandrina, Medic specialist, Recuperare medicală și balneologie, Bihor
  • Scripcă Andreea-Sabina, Doctorand, Cluj
  • Crihan Daiana, Medic rezident, Recuperare Medicina Fizică și Balneologie, Spitalul Sf. Apostol Andrei, Constanța
  • Lungană Ana Maria Cristina, Medic, RECUPANA CLINIC SRL,
  • Stoica Simona-Isabelle, Medic specialist, Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, București
  • Chipăruș Carmen-Elena, Medic primar, 
    Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, București
  • Lapadat Magdalena, Medic primar, 
    Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, București
  • Spînu Aura, Medic primar, 
    Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, București
  • Petrescu Maria Cristina, Medic primar Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, SC Băile Govora SA
  • Gaspar Boroka Panna, Medic specialist RMFB, Spitalul Orasenesc, Simleu Silvaniei
  • Varodi Mariana, Medic primar RMFB, Complex Balnear Strand Ocna Sibiului
  • Libu Cristina, Medic rezident, Spitalul Clinic de Urgență Sf. Apostol Andrei, Constanța
  • Valea Lucan, Kinetoterapeut, ExploreMed - Reteaua de Recuperare Medicala, Fizioterapie si Sport, Cluj-Napoca
  • Stanculescu Horatiu, Medic rezident RMFB, Spitalul Clinic de Recuperare, Cluj-Napoca
  • Drăgoi Elena, Medic rezident, Spitalul Clinic Județean de Urgență, Constanța
  • Oltean-Dan Daniel, Medic rezident, Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu, Cluj-Napoca
  • Olariu Octavian, Kinetoterapeut, Spitalul Clinic de Recuperare, Cluj-Napoca
  • Hajducsi Beata, Medic rezident, Spitalul Clinic Județean de Urgență, Targu Mureș
  • Albadi Irina, Medic specialist, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei, Constanța
  • Medan Mona Liliana, Medic primar RMMFB, Spitalul Clinic Județean, Baia Mare
  • Nicoară Adriana AnaMaria, Medic rezident RM, Spitalul Clinic de Recuperare Medicală, Băile Felix
  • Osman Feza, Medic, Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni, București
  • Ureche Ioana, Medic primar, SCM ORSF MED
  • Ureche Silviu-Florian, Medic Ortopedie Traumatologie, Balzenborn Kliniken Bad Sooden, Germania
  • Dragan Constantin Florin, Asistent universitar, Doctorand, UMF Carol Davila, București
  • Dorobeica Andra Denisa, Student UMF Cluj-Napoca
  • Abrudan Gabriel Octavian, Student
  • Calapis Melinda, Medic rezident RMFB, Spitalul Clinic de Recuperare Medicala, Băile Felix
  • Putinica Maria, Kinetoterapeut, Spitalul Militar Central, București
  • Nistor Florina-Monalda, Medic rezident, Spitalul Clinic de Recuperare Medicala, Baile Felix
  • Chilaridis Anca Cristina, Medic rezident, Spitalul Clinic de Urgenta Bagdasar Arseni, Bucuresti
  • Atesoaie Teodora, Student
  • Ciofu Cristina, Student BFK
  • Holdis Miruna, Medic, Centrul Medical Novoengrama
  • Toader Septimiu, Cercetator, Medic, Centrul de Medicina Experimentala UMF Cluj-Napoca
  • Berce Cristian, Cercetător, Medic, Centrul de Medicina Experimentala UMF Cluj-Napoca
  • Sidea Radu-Mihai, Medic rezident RMFR, Spitalul Clinic de Recuperare Medicala, Băile Felix
  • Dănilă Luisa Maria, Studenta
  • Chircu Mihaela, Medic, Spitalul de Recuperare Bradet, Arges
  • Nenciu Ana Maria, Medic specialist recuperare, medicina fizica și balneologie
  • Andone Ioana, Medic primar, Asistent cercetare, Spitalul Clinic Bagdasar Arseni, București
  • Crasnean Daniela, Fiziokinetoterapeut, Fundația Creștina de Ajutorare, Cluj
  • Telcean Mihaela Maria, Sef centru (logoped), D.G.A.S.P.C. Cluj
  • Dutescu Mihaela, Medic specialist, Colaborator Centrul Cristian Serban - Buzias, SC Complex Hotelier Germisara, Geoagiu-Bai
  • Micu Mihaela Cosmina, Medic primar reumatolog, Spitalul Clinic de Recuperare, Cluj-Napoca
  • Szabo Henrietta, Fiziokinetoterapeut, Spitalul Municipal Turda
  • Răbîncă Simona Maria, Kinetoterapeut, Spitalul Municipal Turda
  • Vidican Florin, Kinetoterapeut, Fundatia Creștina de Ajutorare, Cluj
  • Rauca Patricia Alice, Medic rezident, Spitalul Clinic de Urgența Bagdasar-Arseni, București
  • Fodor Dana Marieta, Medic primar neurolog, Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu, Cluj-Napoca
  • Chiriac Marius Sorin, Medic specialist, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol
  • Suciu Ioan, Medic rezident, Spitalul Clinic de Recuperare Baile Felix
  • Stirbu Gh. Flaviu, Manager, Dr.Lenkei ROMANIA
  • Barta Peter, Medic rezident, Spitalul Clinic de Recuperare, Cluj-Napoca
  • Avram-Guler Natalia-Loredana, Spitalul Clinic de Recuperare Medicala Baile Felix
  • Pop Ioana Daniela, Medic specialist, Centrul de Recuperare Balneum, Cluj-Napoca
  • Berintan Anda, Medic rezident RMFB, CJP Satu Mare
  • Burcan Alexandra Madalina, Medic specialist RMFB, SC CSDR Turism SRL, Eforie Nord
  • Silișteanu Sînziana Călina, Medic primar, Spitalul CF Iași - Ambulatoriu Suceava, Universitatea Ștefan cel Mare, Suceava
  • Silișteanu Andrei  Emanuel, insoțitor
  • Surdu Olga, Medic primar,
    L'hôpital Villiers Saint Denis, LRS, Franța
  • Vesa-Ionescu Laura-Gabriela, Medic rezident, Spitalul Clinic de Recuperare, Băile Felix
  • Panait Laura Mariana, Medic specialist medicina de familie, Premium Wellness, București
  • Pintilie Andra, Medic specialist RMFB, Centrul medical Sanconfind, Poiana Câmpina, Prahova
  • Glogojeanu Remus Relu, Lector Univ. Dr. Medic specialist, UNEFS, INMAS București
  • Glogojeanu Olivia Daniela, însoțitor
  • Avram Iustina, Asistent universitar doctorand, Universitatea de Medicina și Farmacie Grigore T. Popa, Iași
  • Trofim Alina, Medic specialist, SCM ORSF MED
  • Olar Nastasia, Kinetoterapeut, Centrul Comunitar Județean, Cluj
  • Pana Cristina, Fiziokinetoterapeut, Centrul Comunitar Județean, Cluj
  • Hozan Maria, Kinetoterapeut, Spitalul Clinic Județean de Urgență
  • Nicoriciu Delia, Kinetoterapeut, Centrul Comunitar Județean, Cluj
  • Petran Iuliana-Julieta, Asistent medical generalist, CMI Dr. Kovacs Emese, Cluj-Napoca
  • Dosa Edina, Medic specialist RMFB, Spitalul Municipal Targu Secuiesc
  • Kovacs Emese, Medic specialist MF, CMI Dr. Kovacs Emese, Cluj-Napoca
  • Katarzyna Szot, Poland
  • Moldovan Doina Maria, Medic specialist
  • Olaru Mirela Carmen, Medic specialist RMFB, Cabinet Sportiv Lumiro Oradea
  • Gheorghita Gabriel, Medic recuperare, Spitalul Municipal Carei
  • Bumbea Ana Maria, Medic, UMF Craiova
  • Trambitas Grigore Dan, Medic primar recuperare, Bazna
  • Borcan Madalina, Medic primar recuperare medicala, Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova
  • Filipescu Ileana, Medic primar, UMF Cluj-Napoca
  • Ibrahim Demirtaș, Cankiri Karatekin University, Turkey
  • Ormenisan Liliana, Student BFK
  • Suceveanu Paul Nicolae, Medic cardiolog, Spitalul de Recuperare Covasna
  • Suceveanu Mihaela, Medic cardiolog, Spitalul de Recuperare Covasna
  • Pop Andreea, Kinetoterapeut, Centrul Comunitar Județean, Cluj-Napoca
  • Lupu Teodora, Kinetoterapeut, Centrul Comunitar Județean, Cluj-Napoca
  • Rebreanu Irina, Kinetoterapeut, Centrul Comunitar Județean, Cluj-Napoca
  • Motricală Marieta, Medic primar recuperare medicala, Baile Tusnad
  • Ionite Andrei-Catalin, Kinetoterapeut, Pro Life Clinics SRL, Iași
  • Rotariu Mariana, Kinetoterapeut, Pro Life Clinics SRL, Iași
  • Onu Ilie, Fizioterapeut, Elipetro Med SRL,
  • Racean Orsolya, Kinetoterapeut, Gradinița Malteză
  • Marc Daniela, Asistent medical, Centrul Com. Județean Cluj
  • Pop Luminița, Medic primar, Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca
  • Ghindoveanu Corina - Ana, Medic rezident MFR, Spitalul Clinic de Recuperare Băile Felix
  • Paraschiv Corina, Medic, IRGH Cluj-Napoca
  • Nicu Alexandrina Angela, Medic primar Recuperare Medicală, Spitalul Clinic de Recuperare Medicală
  • Pădure Liliana, Conf. Univ. Dr., Centrul Național de Recuperare Neuropsihomotorie copii, Dr. Nicolae Robanescu
  • Păun Elvira, Medic, Spitalul Neuropsihiatrie Craiova,  Policlinica Sf. Ilie
  • Tache Codreanu Diana, Medic, Spitalul Clinic Colentina, București
  • Czego Renata, Medic rezident, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Andrei, Constanța
  • Benea Ioana-Alexandra, Medic rezident, Spitalul Clinic de Recuperare, Iași
  • Hoteteu Mihail, Dr. Biochimist, CS, Biosafety, București
  • Diaconu Rebeca Estera, Medic rezident, Spitalul Clinic de Recuperare, Iași
  • Avram Radu Mihai, Kinetoterapeut, Centrul Național de Recuperare Neuropsihomotorie Copii Dr. Nicolae Robănescu
  • Sogorescu Eleonora, Medic primar, CMI RM Valcea
  • Jicman Adriana, Medic specialist RMFB, INMS București
  • Petrina Petrean, Asistent medical balneo fizio, Centrul Comunitar Județean, Cluj
  • Dumitrescu Eugenia, Medic primar RMFB, Baza de tratament Calimanesti-Caciulata-Cozia
  • Buga Ioan-Mihai, Medic rezident RMFB, Spitalul Clinic de Urgenta Bagdasar-Arseni, București
  • Gogu Serghei, Kinetoterapeut, masterand, Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie, Chișinău, Republica Moldova
  • Luca Vadim, Kinetoterapeut, masterand,  Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie, Chișinău, Republica Moldova
  • Onea Vera, Kinetoterapeut, IMSP Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie, Chișinău, Republica Moldova
  • Chira Codruța Anamaria, Medic rezident, Spitalul Clinic de Recuperare Băile Felix
  • Rogoveanu Otilia, Medic, UMF Craiova
  • Trifu Ramona Ionela, Medic Rezident, Spitalul Județean Nr. 1, Craiova
  • Harsa Oana, Medic, Spitalul Clinic de Recuperare, Cluj-Napoca
  • Bucurean Laura, Medic, Spitalul Clinic de Recuperare, Cluj-Napoca
  • Nistor Mihaela, Medic Balneofizioterapie, Spitalul Orășenesc Videle, Teleorman
  • Paunescu Andrei Virgil, Medic Balneofizioterapie, Spitalul Orășenesc Videle, Teleorman
  • Andone Ioana, Medic Balneofizioterapie, CMDTA Dorobanți, București
  • Turnea Marius, Sef Lucrări, Universitatea Grigore T. Popa, Iași
  • Secula Carmen, Medic, Spitalul de Recuperare, Băile Felix
  • Ghinea Răzvan, Medic specialist RMFB, Sanatoriul Dr. Dimitrie Cantemir, Bălțătești
  • Ghinea Elena Alina- Însoțitor
  • Antal Erzsebet, Medic rezident, Spitalul Clinic de Urgență Tg-Mureș
  • Hoteteu Mihail, Bichimist, cercetator, Biosafety SRL, București
  • Munteanu Diana, Biolog, CS, INRMFB, București
  • Chiriloi Nicoleta, Medic rezident, Spitalul Clinic de Urgența Bagdasar-Arseni, București
  • Teoibaș-Șerban Doroteea, Medic rezident RMFB, Spitalul Clinic de Urgența Bagdasar-Arseni, București
  • Băilă Mihai, Medic rezident, Spitalul Clinic de Urgența Bagdasar-Arseni, București
  • Apostol Sterian, Medic rezident, Sanatoriul Balnear și de Recuperare, Techirghiol
  • Patrascoiu Coralia, Medic specialist Balneologie și Recuperare Medicala, Sanatoriul Balnear și de Recuperare, Techirghiol
  • Benedek-Király Ildikó, Medic rezident, Spitalul Clinic de Urgență Sibiu
  • Carniciu Simona, M.D., PhD, Centrul de Cercetare Corposano, București
  • Voicu Gabriela, Medic rezident reumatologie, Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino, București
  • Calin Corciova, Conferentiar Universitar, Cercetare, Universitatea de Medicina si Farmacie Grigore T. Popa, iași
  • Ciornovalic Gina, Kinetoterapeut, Spitalul Clinic de Recuperare, Iași
  • Ciucu Adina, Medic rezident reumatologie, Spitalul Dr. I. Cantacuzino, București
  • Glogojeanu Remus Relu, Lector univ, U.N.E.F.S. București, I.N.M.A.S București
  • Raducanu Cristian, Kinetoterapeut, Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, București
  • Petre Adrian Ștefan, Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, București
  • Burloi Mircea Dragoș, Medic, Scope International, București
  • Florescu Lucian Claudiu, Medic rezident, Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix
  • Sabo Sorina, Medic, SCJU Baia Mare
  • Gusita Veronica Elena, Medic, Policlinica Gorjului, București
  • Bumbea Ana Maria, Medic, Spitalul Neuro Psihiatrie, Craiova
  • Căprar Marius, Medic, Spitalul Recuperare Băile Felix
  • Căprar Anca,  Medic, Spitalul Recuperare Băile Felix
  • Pop Simona, Medic primar, Oradea
  • Farago Monica Adina, Medic Recuperare, Oradea
  • Firan Carmen, Medic primar BFT, Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov, București
  • Nicu Rădulescu, Președinte al Organizației Patronatelor din Turismul Balnear din România
  • Molnar Akos, Director Economic, Hotel Ozone, Baile Tusnad
  • Lefter Viorica, BFT, Spitalul Județean Brăila
  • Cosma Gabriela, BFT, SCJU Brasov,
  • Paslaru Ana Mariam Medic rezident, Spitalul Clinic de Urgență pentru copii SF. Ioan, Galați,
  • Vindis Kinga, Medic rezident Medicina Fizică și de Recuperare, Spitalul Clinic de Recuperare Băile Felix
  • Demostene Șofron, Redactor Făclia/Viața Medicală
  • Torja Marius, Kinetoterapeut, Spitalul Clinic Județean de Urgență, Cluj
  • Eftimiu Mariana, Medic primar recuperare medicala, Bioortoclinic, București
  • Rus Gabriela-Sabina, Medic rezident, Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca
  • Iacovet Tatiana, Medic rezident, Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca
  • Suciu Ana-Maria, Medic specialist, Reabilitare Medicala
  • Oprea Ioana, Medic primar recuperare medicala, Timișoara
  • Stamate Alice, Medic primar, Oradea
  • Brasoveanu Ioana Catalina, Medic rezident, Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca
  • Pandrea Cristian Alexandru, Prof. CFM, Spitalul Clinic de Urgența Bagdasar - Arseni, București
  • Tanase Genoveva Ionela, Medic, Spitaul Sf. Luca, București
  • Brotac Cornel, Medic specialist RMFB, Brotac Medical Center
  • Badea Anamaria, Kinetoterapeut, Salina Turda
  • Komaromi Julia Melinda, Turda
  • Culai Ana-Maria, Medic rezident, Spitalul Clinic de Recuperare
  • Bibrigea Corina, Medic primar BFT
  • Tursan Lucia, SC Turism Covasna SA
  • Neamtu Catalin, SC Turism Covasna SA

Membrii ARB / SRMFRB

EURO 200.00

Tax rate 10%  

Insoțitori / cercetatori / rez

EURO 100.00

Tax rate 10%  


Non-membrii ARB/SRMFRB

EURO 300.00

Tax rate 10%  

##formID8967425e3a515e5ce5a9a8c47805286dend##





 

Formular de inregistrare si trimitere abstracte

Va  rugam sa utilizați formularul online alaturat pentru înregistrare



Please use the online form from English webpage for registration 

Taxa de înregistrare:

Taxa de înregistrare include:

· Prânz în 23, 24, 25, 26 May, 2018

· Cina în 23, 24, 26 May, 2018

· Acces la lucrări, seminarii și opening ceremony

· Geanta de congres și materialele evenimentului

· Certificat de participare cu punctaj EMC

· Pauze de cafea, apa, ceai

· Welcome cocktail

· GALA DINNER - 25 Mai 2018 

Taxe de înregistrare                                                          

                                                                                     

Membrii ARB / SRMFRB/ ISMH / Speleo                                                  € 200

Insoțitori/ Medici rezidenți/Cercetători/ Funcționari                            € 100

Non-membri  ARB / SRMFRB / ISMH / Speleo                                         € 300





         Taxa de înscriere poate fi achitată prin transfer bancar, în LEI la cursul BNR din data plății, inclusiv comisioanele de transfer, cont  IBAN: RO15INGB0000 999907616887, deschis la ING Bank pe numele Asociaţiei Române de Balneologie - Filiala Cluj, C.I.F. 33911415, cu menţiunea următoare: Nume și prenume taxa congres 2018


Cazare

Cluj—Napoca (Hotel Belvedere) și Turda (Hotel Potaissa)

Camera Single — 150 lei (Mic dejun inclus) / tarif pe noapte / per camera

Camera Double — 200 lei (Mic dejun inclus) / tarif pe noapte / per rcamera (100 lei de persoana - loc in dubla)

Rezervări: hotel@bioclima.ro   

Pe durata congresului, între 22 - 27 mai (în total 5 nopți), cazarea se face la hotel Belvedere din Cluj-Napoca, conform tarifelor de mai sus. 

Sâmbătă 26 mai, după micul dejun, între 7,00 și 8,00, participanții vor fi așteptați de autocare în fața Hotelului Belvedere, la ora 8,00, urmând să se efectueze deplasarea către Primăria Turda unde vor avea loc primele două sesiuni științifice din ziua de 26 Mai.

După masa de prânz, în data de 26 Mai 2018, între orele 15,30 - 17,30 - Sesiunea  Speleotherapy - modern arguments  se va desfășura în Amfiteatrul  din Mina Rudolf din Salina Turda.

După cina din data de 26 mai, programată să înceapă la ora 18.00, în funcție de opțiunile de cazare ale participanților, se asigura transportul la Hotelul Belvedere din Cluj-Napoca (durează aproximativ o oră), sau se poate opta pentru cazare la Hotelul Potaissa din Turda (numarul limitat de camere), costul camerei fiind identic cu cel de la Hotelul Belvedere din Cluj-Napoca.

Hotel Belvedere - Cluj-Napoca (video)

                         

Camera Single

Euro 40.00 /noapte

Taxa de Transfer 10%

Alege inițial numarul de nopți


Nights Number

Camera Double

Euro 50.00 /noapte

Taxa de Transfer 10% 

Alege inițial numărul de nopți  


Nights Number
Hotel Potaissa - Turda (video)



        Plata serviciilor de cazare poate fi achitată, atât prin sistemul PayPal de mai sus cât și prin transfer bancar. 

În cazul în care plata se efectueaza prin transfer bancar, serviciile de cazare sunt in valoare de 150 lei pe noapte , pentru camera Single și de 200 lei pe camera (100 lei / persoană) pe noapte pentru camera Dubla, cu mic dejun inclus. 

Plata in lei, inclusiv comisioanele de transfer, se va efectua în contul Asociaţiei Române de Balneologie - Filiala Cluj, C.I.F. 33911415IBAN: RO15INGB 0000 9999 0761 6887, deschis la ING Bank, cu menţiunea următoare: Nume și prenume - cazare congres 2018, nr. de nopti, tip de camera

   Pentru plata serviciilor de cazare se va selecta inițial numărul nopților de cazare dorit, în sistem single sau cameră dublă, urmând a se achita suma corespunzătoare numărului de nopți și acoperirea comisioanelor bancare de transfer. Suma achitata pe o noapte de cazare include micul dejun. 

Pentru plata prin transfer bancar nu se aplica taxa de transfer de 10% care se percepe numai in cazul in care plata se face prin PayPal si este necesara pentru transferul sumelor in contul curent al asociației.


Președinți de onoare: 
Academician Constantin Ionescu-Târgoviște - Președinte al Asociației Medicale Române
 Prof. Univ. Dr. Alexandru Irimie - Rector,  Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hatieganu" Cluj-Napoca  
Prof. Univ. Dr. Gelu Onose - Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" București, Președinte de Onoare Executiv al SRMFRB
Prof. Univ. Dr. Victor Lorin Purcărea, Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" București
Prof. Univ. Dr. Ioan Ștefan Florian, Președinte al Senatului Universității de Medicină și Farmacie  "Iuliu Hatieganu" Cluj-Napoca
Președinți de onoare ai Comitetului Științific: 
Prof. Univ. Dr. Zeki Karagulle - ISMH PastPresident 
Prof. Univ. Dr. Dafin Mureșanu - UMF "Iuliu Hatieganu" Cluj-Napoca, Președinte EFNR
Prof. Univ. Dr. Irena Ponikovska, Președinte de onoare al Societății Poloneze de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie
Președinți ai congresului: 
Dr. Biol. Constantin Munteanu, Președinte al Asociației Române de Balneologie (ARB)
Sef Lucrari Dr. Gabriela Dogaru - UMF  "Iuliu Hatieganu", Cluj-Napoca, Președinte ARB - Filiala Cluj
Conf. Dr. Dan Blendea, Președinte  al Societății Române de Medicină Fizică, Recuperare și Balneoclimatologie (SRMFRB)

   Comitet Științific

Președinte Prof. Dr. Liviu Lazăr

Vicepreședinți
Sef Lucrari Dr. Silișteanu Sînziana Călina
Dr. Jacek Chojnowski
Prof. Dr. Mine Karagulle
Conf. Dr. Olga Surdu

Membri
Sef Lucrari Dr. Ioana Stanescu 

Sef Lucrari Dr. Mihaiela Chicu
Sef Lucrari Dr. Cristina Daia
Sef Lucrari Elena Valentina Ionescu
Dr. Ioana Andone

Dr. Andrada Mirea
Dr. Doroteea Teoibaș Șerban

Dr. Simona Carniciu
Dr. Carmen Firan

Dr. Liliana Stanciu
Dr. Anatoli Covaleov 
Dr. Doinița Oprea 
Dr. Simona Stoica
   Comitet de organizare

Președinte 
Conf. Dr. Liliana Pădure
  

Vicepreședinți
Dr. Bioch. Mihail Hoteteu
Dr. Aura Spînu
Simona Baciu - Salina Turda
Jur. Roxana Elena Almășan

Membri
Dr. Mariana Varodi

Dr. Liviu Iordache
Dr. Ionela Peter
Dr. Ing. Ovidiu Mera

Dr. Daniela Pop
Dr. Ioana Pop
Dr. Dorina Duma
Dr. Calin Corciova

Dr. Mariana Rotariu
Dr. Marius Turnea
Camil Filimon


Secretariat
Ana Elena Stoian - registrator medical, Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni
Emanuel Țolca - student UMF Cluj
Florina Vasiliu - student UMF Cluj
Ovidiu Morar - student UMF Cluj
Iulian Mătea - student UMF Cluj
Pușa Ormerișan - student Umf Cluj

Thematic areas
Balneologie - Factori naturali terapeutici

· Apele minerale - aliment și factor natural terapeutic

· Peloizi (nămoluri terapeutice)

· Climatologie

· Thalassoterapie

· Gaze terapeutice (Mofete, Solfatarii)

· Mine de sare și peșteri terapeutice (Speleoterapie)

 

Healthy Lifestyle, Aspecte etice și legale

 · Healthy ageing 

·  Balneoclimatologie și Lifstyle

·  Aspecte de etică și/sau legalitate

·  Marketing-ul destinațiilor de Turism Balnear

Medicină Fizică și Recuperare

· Afecțiuni neurologice și comunicaționale

· Afecțiuni Musculoskeletale

· Afecțiuni pedriatice

· Afecțiuni geriatrice

· Boli Cardiovasculare - prevenție și recuperare medicală

· Fizio - / Kinetoterapie

· Intervenții mecatronice / robotice în recuperarea medicală

· Intervenții integrative holistice

· Educație și cercetare științifică

· Varia 


UMF Iuliu Hațieganu, Cluj-Napoca

UMF Carol Davila, București

UMF Grigore T. Popa, Iași


Scientific partners

     
Media partners  




Invitație de parteneriat pentru sponsorii evenimentului

Dragi colaboratori, stimați sponsori,

Orice eveniment de acest calibru se bazează pe sprijinul și colaborarea dumneavoastră. Discuțiile sunt posibile cu organizatori evenimentului, contractele fiind încheiate cu oricare din cei doi organizatori, respectiv Societatea Română de Medicină Fizică, de Recuperare și Balneoclimatologie sau Asociația Română de Balneologie.


PLATINUM SPONSORSHIP 



GOLDEN SPONSORSHIP 






  


SILVER  SPONSORSHIP